Site-urile Nokia utilizează cookie-uri pentru a îmbunătăţi şi personaliza experienţa fiecărui utilizator şi pentru a afişa anunţuri publicitare. Este posibil ca site-urile să includă şi cookie-uri produse de terţi. Utilizând acest site, înseamnă că acceptaţi utilizarea cookie-urilor. Aflaţi mai multe.

Românii preferă maşinile şi conversaţia la Nokia Store

Bucureşti, 3 februarie – În 2011, utilizatorii români ai Nokia Store au descărcat cel mai des jocuri despre şi cu maşini (Police Siren 2.0, Cars, Monster Truck Dash Lite) şi aplicaţii pentru facilitarea dialogului rapid  (WhatsApp Messenger, Facebook Chat, Skype). În ianuarie 2012,  a intrat în top şi Zulux, un joc de tipul “potriveşte cât mai multe de aceeaşi culoare”, ca şi Adventure of Ted, Fillr dar şi aplicaţia HDR Photo Camera.

La nivel global, Nokia Store atrage peste 11 milioane de descărcări într-o singură zi, iar 177 de publisheri au ajuns deja la 1 milion de descărcări.

Cea mai dorită aplicaţie a anului trecut a fost Facebook Chat. Pe locul 2 s-a clasat eBuddy Messenger Free, urmat de WhatsApp Messenger, High Speed 3D Free şi Skype. Anul 2011, aduce un prim loc pentru India, unde cele mai multe descărcări sunt reprezentate de jocuri. Pe de altă parte, în China, clasată pe locul al doilea, prevalează ca descărcări – aplicaţiile. Lucru valabil şi pentru cea de-a treia piaţă – Rusia – unde procentajul descărcărilor este în favoarea aplicaţiilor.

Jocurile mobile reprezintă peste 40% din tot conţinutul care este descărcat din Nokia Store în întreaga lume. Mai mult, jocurile continuă să fie pe primul loc în ceea ce priveşte conţinutul plătit cu cele mai multe descărcări, în timp ce aplicaţiile conduc la categoria conţinut gratuit.

 “Utilizatorii români - fie prin jocuri sau prin aplicaţii ingenioase - descoperă potenţialul propriilor dispozitive pe care le transformă în parteneri de amuzament sau mijloace eficiente de dialog,” declară Marcus Störkel, General Manager Nokia Ungaria şi România.

Dispozitivele pe care utilizatorii din România le folosesc cel mai des atunci când descarcă din Nokia Store sunt terminalele: N8, E5,C3, N700. În 2011, la nivel global în topul terminalelor folosite pentru descărcare s-au numărat N8, 5800 Xpress Music, 5233, 5230, C3-00.

În prezent, Nokia Store include peste 90.000 de aplicaţii pe care utilizatorii le pot descărca pe mobilele lor. Mai mult, aproximativ 80% din traficul zilnic înregistrat pe Nokia Store se transformă în descărcări.

În România, rata de conversie a crescut şi graţie introducerii opţiunii de plată pentru conţinutul din Nokia Store prin intermediul cartelei preplătite sau al facturii de telefon lunare. Această modalitate de plată a fost introdusă de anul trecut cu toţi cei trei operatori: Cosmote, Orange şi Vodafone.

Despre Nokia

Nokia este un lider global în domeniul comunicaţiilor mobile, produsele sale devenind parte integrantă din viaţa oamenilor din întreaga lume. În fiecare zi, peste 1,3 miliarde de oameni folosesc terminale Nokia pentru a surprinde şi împărtăşi experienţe, pentru a accesa informaţii şi a naviga cu ajutorul hărţilor sau, pur şi simplu, pentru a comunica unii cu alţii. Datorită inovaţiilor în domeniul tehnologiei şi design-ului, Nokia a devenit unul dintre cele mai recunoscute branduri din lume. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să accesaţi http://www.nokia.com/global/about-nokia